Blana pudelului
Pudelul nu are subpăr care să cadă de două ori pe an. Are o blană creață, deasă, care crește continuu, ca părul omului. Firele care cad rămân prinse în bucle, așa că pudelul lasă foarte puțin păr prin casă. Partea proastă: aceste fire rămase se încâlcesc cu buclele vii și formează noduri strânse, mai ales după urechi, la subraț și pe picioare.
De aici vin cele două reguli ale pudelului: tuns regulat, la 4-6 săptămâni, și periaj până la piele între vizite. Un pudel periat doar la suprafață arată bine pe deasupra și are pâslă dedesubt.
Tunsori pentru pudel toy
Teddy
Fața rotundă cu botul scurt, ochii liberi, urechile rotunjite și corpul cu blana de 1-2 centimetri. E cea mai cerută tunsoare la pudel toy în salonul nostru. Arată ca un ursuleț de pluș și se întreține destul de ușor.
Puppy cut
Blana tunsă la aceeași lungime pe tot corpul, de obicei scurtă, cu fața puțin mai lungă. Se numește așa pentru că îl face pe câine să arate ca un pui. E cea mai practică tunsoare pentru un pudel care aleargă prin parc și prin noroi.
Asian Style
Fața foarte rotundă, urechile lungi și pufoase, picioarele groase și drepte, corpul scurt. Se face în întregime la foarfecă și cere periaj acasă aproape zilnic, mai ales la urechi. Detalii pe pagina tuns la foarfecă.
Tunsul de rasă
Botul ras, "pompoane" pe picioare și coadă, capul cu un moț rotund. E tunsoarea pudelilor de expoziție. O facem dacă o cere stăpânul, dar la pudelii de companie se alege rar.
| Tunsoare | Lungime pe corp | Periaj acasă | Pentru cine |
|---|---|---|---|
| Teddy | 1-2 cm | De 2-3 ori pe săptămână | Majoritatea stăpânilor |
| Puppy cut | 0,5-1 cm | De 1-2 ori pe săptămână | Câini activi, vară |
| Asian Style | Scurt pe corp, lung pe cap și urechi | Aproape zilnic | Stăpâni care vor un aspect deosebit |
| Tuns de rasă | Variabilă | Zilnic | Pudeli de expoziție |

Cum tundem un pudel
- Stabilim cu tine tunsoarea, cu o poză dacă ai.
- Baie cu șampon profesional și balsam.
- Uscat cu föhnul și periaj în același timp, ca buclele să se întindă. Un pudel tuns pe blana necălcată arată ciufulit după prima baie acasă.
- Corpul la mașină, cu pieptenele ales pentru lungimea dorită, sau la foarfecă.
- Fața, urechile, picioarele și coada la foarfecă.
- Igienă: unghii, urechi, pernuțe, zona intimă.
Urechile pudelului merită o atenție aparte. Canalul are păr care crește înăuntru și ține ceara și umezeala. La igienă curățăm pavilionul și intrarea în canal, ca urechea să se aerisească.
Prețul pentru pudel toy
Un pudel toy intră la talie mică. Pachetul complet, cu tuns, costă 150-200 lei. Între două tunsori, un retuș pe față și lăbuțe costă 130-170 lei, iar o baie cu uscat și igienă 100-130 lei. Pudelul pitic sau mediu poate intra la talie medie, 200-250 lei. Toate prețurile sunt pe pagina prețuri grooming.
Vrei teddy, puppy cut sau Asian Style pentru pudelul tău? Sună-ne și stabilim o zi.
Sună: 0759 407 223 WhatsAppLa ce vârstă se tunde un pudel
Prima vizită a unui pui de pudel poate fi după ce medicul veterinar confirmă că vaccinurile sunt complete, de obicei pe la 3-4 luni. Prima dată facem baie, uscat, periaj, unghii și un contur ușor la ochi și lăbuțe. Primul tuns complet vine mai târziu, după ce puiul s-a obișnuit cu salonul. Cum pregătești prima vizită aflii din ghidul prima vizită la grooming a cățelului.
Periajul pudelului acasă
- Folosește o perie slicker și un pieptene metalic.
- Periază pe straturi: ridică blana cu o mână și periază de la piele în sus.
- Trece pieptenele după perie. Unde se oprește, acolo e un nod.
- Insistă după urechi, la subraț, pe piept, unde stă hamul, și pe partea din spate a picioarelor.
- Nu-l spăla acasă când are noduri. Apa le strânge.
Cazuri pe care le vedem des
Pudel toy caramel pentru teddy
Blana a crescut uniform de la ultimul tuns, fără noduri mari. Facem corpul la mașină cu pieptene lung, fața rotundă și urechile rotunjite la foarfecă. Stăpâna pleacă cu un ursuleț caramel.
Pudel gri cu blana peste ochi
Blana de pe frunte i-a crescut peste ochi și pe bot. Scurtăm fața, eliberăm ochii și egalizăm corpul. Pentru tunsul între două vizite îi recomandăm stăpânului un retuș la 3-4 săptămâni. Detalii la retușare și întreținere.
Pudelul și alte rase creț
Tot ce scriem aici e valabil și pentru maltipoo, cavapoo, goldendoodle și alți metiși de pudel cu blană creață. Celelalte rase pe care le vedem des sunt pe pagina ce cere fiecare rasă.
Pudelul și năpârlirea
Mulți stăpâni aleg pudelul pentru că lasă puțin păr prin casă. E adevărat, dar părul care nu cade pe jos rămâne în blană, și de aceea pudelul are nevoie de grooming regulat. Un pudel netuns de trei-patru luni are aproape sigur pâslă la subraț și după urechi, oricât de bine ar arăta pe deasupra.
